
Autor: Alin Motogna
Formaţia braziliană Soulfly va lansa pe data de 14 august 2015 cel de-al zecelea album de studio, intitulat „Archangel”, apărut sub egida Nuclear Blast Entertainment.
Membrii trupei au dorit să le facă o surpriză fanilor publicând coperta discului. Concepţia acesteia este atribuită lui Eliran Kantor, cunoscut pentru colaborările sale cu formaţii precum Testament, Iced Earth sau Sodom.
Fiind întrebat în legătură cu aceasta copertă, Max Cavalera, liderul formaţiei Soulfly a declarat:
„Sunt atât de mândru că va apărea noul album Soulfly. Cred că este cel mai important material discografic după Prophecy. Colaborările cu ceilalţi muzicieni de pe albumele anterioare au devenit o tradiţie, iar Archangel nu este diferit din acest punct de vedere.”
La rândul său, Eliran Kantor a precizat că solistul brazilian i-a cerut să-i facă pentru coperta noului album o reprezentare a Arhanghelului Mihail, însă artistul german a mers şi mai departe. El a conturat aripile arhanghelului, dar şi vârful suliţei acestuia sub forma emblemei Soulfly.
Atât producţia cât şi mixajul albumului „Archangel” au fost realizate de către Matt Hyde, care a mai colaborat în trecut cu formaţii precum Slayer, Behemoth sau Children of Bodom.
Pe Soulfly îi vom putea vedea pe 4 iulie, în cadrul primei ediţii a festivalului I Am The Rocker, organizat la Pavilionul Romexpo din Bucureşti de către Phoenix Entertainment!
Iată cum va arăta coperta noului album Soulfly:
Tracklist-ul albumui Archangel este următorul:
1. We sold our souls to metal;
2. Archangel;
3. Sodomites (feat. Todd Jones of Nails);
4. Ishtar rising;
5. Live life hard! (feat. Matt Young of King Parrot);
6. Shamash;
7. Bethlehem’s blood;
8. Titans;
9. Deceiver;
10. Mother of dragons (feat. Richie Cavalera of Incite and Igor Cavalera of Lody Kong).
Lasă un comentariu