Sunset In The 12th House – Mozaic

724 vizualizări
Post-rock-ul este un gen muzical complicat. Este un experiment reușit, care continuă să livreze câteva materiale artistice uimitor de bine conturate. În ultimul deceniu și jumătate, s-au născut o mulțime de trupe care abordează acest gen, și sunt foarte puține care chiar pot dovedi că au și ceea ce le trebuie: originalitate, idei inovatoare, dinamism (în această categorie intră formații precum Mogwai, God Is An Astronaut sau If These Trees Could Talk). Din păcate, odată cu fenomenul globalizării și al evoluției incredibile a tehnologiei, au apărut o mulțime de grupuri „copy-cat” inutile de post-rock, fapt ce a îngreunat popularizarea acestuia.

În România, post-rock-ul încă se află la început, și aspiră încet-încet la o dezvoltare conceptuală corectă. Una dintre cele mai importante trupe de post-rock din țară a fost (sau este?) Alternativ Quartet, de care nimeni nu mai știe nimic de aproape trei ani. Au apărut, în schimb, și alte formații interesante, reprezentante ale acestui gen, printre care amintesc Fluturi Pe Asfalt, Moebius, și nu în ultimul rând, Sunset In The 12th House.

Sunset In The 12th House este un side-project aparte, format din Edmond „Hupogrammos” Karban, Sol Faur, Sergio Ponti (membri Dordeduh) și Mihai Moldoveanu (basist-colaborator Dordeduh). Acești patru muzicieni, veniți din mediul de underground timișorean, au lansat la începutul lunii iunie albumul de debut Sunset In The 12th House, intitulat „Mozaic”, via Prophecy Records. Acesta este un disc pe care eu l-am așteptat cu mult entuziasm și interes, mai ales după ce am ascultat pe internet câteva piese cântate live la DBE, dar și pentru că am anticipat o creație optimistă, bine gândită și aranjată, asta după ce am realizat un interviu cu Edmond în luna martie (pe care îl puteți citi integral aici), acolo unde artistul a declarat într-o manieră foarte stilată: „Am credința că muzica poate inspira și chiar influența oamenii în a deveni mai buni.”

„Mozaic” este, în general, un amalgam de genuri de muzică inserate în interiorul său, idee sugerată desigur și de titlu. Caracterul progresiv al albumului este demonstrat și de durata pieselor (undeva între șase și zece minute fiecare). Avem de a face cu un peisaj aparte de sonorități de post-rock calme, care urca treptat inspre note mai progresive si care, în final, încheie o călătorie plăcută într-un univers dominat de pasajele instrumentale mirifice și ambientale. Calmul general este reprezentat de piesa „Arctic Cascades”, care construiește o frumoasă „cascadă” de sonorități, dar și de piesa „Ethereal Consonance”, unde apare pentru câteva momente vocea clean a lui Edmond, care acaparează dinamismul măsurilor line și continue de chitară. Peisajul puțin mai „raw” este creat de piesele „Seven Insignia” sau „Paraphernalia of Sublimation”, acolo unde influențele Isis sau Pelican se simt undeva ascuns în adâncul lor. Acest peisaj are și un punct culminant în piesa „Rejuvenation”, atunci când intervine vocea-growl a lui Edmond, care abordează în premieră (cel puțin pentru mine) versuri în limba engleză. Cea mai reușită piesă, și piesa mea preferata de pe acest disc în același timp, este „Desert’s Eschaton”, care beneficiază și de un videoclip. Melodia este mult mai dinamică decât restul, asta și pentru că formația a folosit un instrument tradițional estic (se pare că este vorba despre saz bağlama, pe care îl folosesc unele popoare din regiunile central-asiatice). Schimbările de ritm, pasajele atmosferice, liniile mult mai groove, sunt elementele ce construiesc succesul acestei piese frumoase și unice.

„Mozaic” este un album bun. Sau mai bine zis, este un album prea bun ca să fie adevărat! Mă bucur că o formație românească a ajuns să experimenteze cu astfel de sonorități și să ajungă foarte departe. Este un material discografic de debut care dă startul unei formații promițătoare care merită cât mai multă expunere de acum încolo.

SunsetInThe12House


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*