Conform Reuters, Tim Lambesis, solistul AS I LAY DYING si instrumentistul Austrian Death Machine, a fost arestat deoarece a incercat sa angajeze un detectiv sub acoperire cu misiunea de a-i ucide sotia.
Potrivit unui comunicat al politiei din San Diego, Lambersis a fost luat in custodie marti in orasul Oceanside din California dupa ce a cerut ajutorul unui detectiv. Politia a aflat cu ceva timp in urma ca Lambersis a cautat pe cineva care sa comita o crima.
„Am aflat la sfarsitul saptamanii trecute Informatia potrivit careia Lambesis voia sa o ucida pe sotia sa. Am actionat rapid pe baza acesteia. Cred ca am prevenit o mare tragedie”, a declarat Jan Caldwell, purtatoarea de cuvant a Departamentului Serifului din San Diego.
Politia nu poate oferi mai multe informatii privind motivul pentru care Lambesis voia sa o omoare pe fosta sa nevasta, intrucat investigatia este inca in curs.
Meggan Lambesis a depus actele de divort anul trecut, dar procesul nu a fost inca solutionat.
Pana acum, niciun reprezentant As I Lay Dying nu a emis niciun comunicat oficial.
Lasă un comentariu