Canadienii de la VOIVOD (foto) au anunțat primele detalii legate de viitorul material discografic, care va marca aniversarea a 35 de existență a trupei.
Noul album se va intitula „The Wake” și va fi lansat la sfârșitul lunii septembrie, via Century Media Records. Acesta va fi succesorul materialelor „Target Earth” din 2013 și „Post-Society” din 2016.
Miche „Away” Langevin, bateristul formației, a declarat: „Suntem încântați să vă anunțăm că „The Wake” este finalizat. Noile melodii vor avea o aură de progressive trash metal cu multe suișuri și coborâșuri, iar poveștile sunt pline subiecte Voivodiene, precum dezastrele, conflictele, haosul”.
Voivod urmează să concerteze în această toamnă în România: trupa va veni în Cluj-Napoca în data de 13.09.2018, evenimentul fiind organizat de cei de la Nomad Events.
Lasă un comentariu