100 de melodii rock și metal care au definit anii ’80 – Anul 1985

100 de melodii rock și metal
100 de melodii rock și metal

100 de melodii rock și metal care au definit anii ’80- ANUL 1985.

Anii ’80 au fost deceniul în care muzica hard rock și heavy metal au fost intens popularizate, devenind parte din mainstream. Titanii anilor ’70 au schițat scena hard și metal, dar practic fiecare subgen al metalului care există astăzi își are originile în anii 80. Lumea în care trăiam era convulsivă. Războiul Rece era în plină desfășurare, insuflând paranoia, frica și delirul în rândul oamenilor. Schimbarea a intervenit o dată cu căderea Zidului Berlinului, la sfârșitul deceniului.

Apariția CD-ului a schimbat modul în care tinerii ascultau muzică, făcând muzica mult mai accesibilă acestora.

Lansarea MTV în 1981 a însemnat o adevărată revoluție în muzică, care a adus un flux nesfârșit de muzică în casele tinerilor din lumea democrată. Această revoluție a dat naștere unei armate de formații care au devenit foarte rapid superstaruri: Iron Maiden, Def Leppard, Guns N’ Roses, Metallica, Judas Priest. Astăzi, aceste formații au statut de formații ICON ale metalului, fiind reperul la care aspiră noile generații de trupe metal. De asemenea, emisiunea Headbangers Ball de la MTV a ajutat la popularizarea metalului în lumea întreagă.

Au existat și eroi mai puțin cunoscuți: vizionarii doom Trouble și Candlemass, thrasheri care împing granițele Holy Moses, pionierii metalului extrem Bathory și Hellhammer. Lista acestor formații care nu au devenit foarte cunoscute, dar care au explorat noi directii muzicale, este foarte lungă.

Am ales câte zece piese emblematice din fiecare an al anilor 1980 pentru a crea un playlist care, credem noi, definește anii 80.

Continuăm cu episodul șase, în care acoperim anul 1985 și vom continua cu un episod nou în fiecare zi.

Vom încheia cu un articol despre scena hard și heavy metal a României din anii ’80 si vom alege și zece melodii românești definitorii pentru această scenă rock românească.

ANTHRAX- Madhouse

Sosirea noului vocalist Joey Belladonna a dat startul unei noi ere pentru Anthrax, în care arătat ce au de oferit. Cursa expansiunii thrash metal începuse .

CELTIC FROST- Circle of the Tyrants

Celtic Frost și-a gasit ritmul cu această melodie de pe albumul lor de debut „To Mega Therion”. Acesta a fost momentul în care metalul extrem a luat o întorsătură spre avangardă.

DIO- Rock’n’Roll Children

Cea mai mare abilitate a lui Ronnie James Dio a fost să găsească romantismul în mijlocul fanteziei și aceasta melodie ilustrează cel mai bine acest lucru.

EXODUS- Bonded By Blood

În timp ce restul formațiilor de thrash metal apărute în primul val thrash, în ’83, creșteau și apăreau în mainstream, Exodus au rămas in underground. Piesa de titlu a albumului lor de debut rămâne un clasic al moshpitului.

FAITH NO MORE- We Care a Lot

Proto funk-metal și sarcasm, cu un ritm tribal și cinci inadaptați din San Francisco. Faith No More avea să devina o formație de succes la sfârșitul deceniului, dar aceasta a fost fundația pe care au construit totul.

MEGADETH- Mekanix

Dat afară din Metallica pentru consum de droguri, Mustaine și-a turnat toată frustrarea veninoasă în această melodie.

PENTAGRAM- Sign of the Wolf (Pentagram)

Înființată în anii 70, Pentagram a fost puternic afectată de probleme financiare și probleme legate de consumul de droguri, dar această melodie ne arată de ce au fost supranumiți „American Black Sabbath”.

POSSESSED- Death Metal

Un grup format din adolescenți nemulțumiți din San Francisco, au ținut thrash metalul îngropat, ascuns de restul lumii și cu această melodie l-au exhumat și l-au prezentat lumii. Melodia „Death Metal”, de pe albumul lor „Seven Churches”, a fost sunetul unui gen care prindea viață.

S.O.D.- Sargent D and the S.O.D.

S.O.D. (Stormtroopers of Death) a creat mash-up-ul hardcore/thrash. Cântecul lor instrumental „March of the S.O.D.” de pe albumul lor de debut din 1985, „Speak English or Die”, a fost timp de mulți ani imnul emisiunii Headbangers Ball.

SLAYER- Hell Awaits

Temele lirice de pe albumul „Hell Awaits” includ Iadul și Satana, albumul fiind foarte influent pentru viitoarele formații de „extreme metal”.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*