CNA-ul a decis retragerea licentelor Radio Guerrilla!

324 vizualizări

Media alternativa a primit o lovitura grea prin decizia CNA-ului de a retrage licentele celebrului Radio Guerrilla, informeaza HotNews.ro.

Acest lucru s-a intamplat deoarece majoritatea membrilor Consiliului au considerat ca Realitatea Media S.A., compania detinatoare a licentelor, incerca sa le vanda, ceea ce este interzis prin lege.  

Retragerea licentei a fost propusa de membrul CNA Valentin Jucan, care a invocat articolele 56 si 57 din Legea audiovizualului, care prevad ca „licenta audiovizuala analogica sau digitala poate fi cedata catre un tert numai cu acordul Consiliului”.

Porivit HotNews.ro, licentele audiovizuale ale Radio Guerrilla au fost scoase la licitatie alaturi de licenta The Money Channel si elicopterul Realitatii, dupa cum a anuntat la inceputul saptamanii Paginademedia.ro. Aceasta o cita, atunci, pe Mihaela Hamza, reprezentanta administratorului judiciar HM Expert IPURL, potrivit careia licitatia nu pornea de la o anumita suma si excludea marca Radio Guerrilla. CNA a atras, imediat, atentia ca aceasta licitatie nu este legala si a avertizat ca poate retrage licentele in cazul in care ele sunt cumparate de altcineva.

Chiar si asa, curajoasa echipa Radio Guerilla nu se lasa invinsa si va reveni dupa 45 de zile pentru a recastiga licentele. In frunte cu Mihai Dobrovolschi, realizator de emisiuni la RG, staff-ul radioului va lupta pana la capat.

“Ideea obsesiva a noastra e de a tine acest radio in viata. Daca trebuie sa il cumparam il cumparam, daca trebuie sa ne batem pentru el, ne batem pentru el. Am pierdut Sibiul. Noi vrem ca muncitorii din Radio Guerrilla sa ramana in Radio Guerrilla si sa ajunga proprietar al acestui post de radio. De Guerrilla nu ne dezicem!”, a spus Liviu Mihaiu, citat de Paginademedia.ro.

“Nu cred ca exista o alta echipa pentru brandul Radio Guerrilla, nu cred ca poate fi un criteriu la care sa nu fim cei mai buni. Daca ma intrebati daca mi-e frica de concurs, mi-e frica, pentru ca in Romania se intampla contra-minuni”, a spus Dobrovolschi in fata membrilor CNA.

Din discutia pe care o puteti citi AICI, reprodusa din sedintele care au avut loc intre membrii CNA si reprezentanti ai Realitatea si Radio Guerrilla se deduce urmatorul fapt: CNA-ul ar fi de partea Radio Guerrilla si ar sprijini initiativa ca licentele acestuia sa intre in posesia realizatorilor postului. De fapt, s-ar incerca protejarea acestora de relele intentii ale Realitatea.

„Noi apărăm realizatorii Radio Guerrilla. CNA îi va apăra să nu fie jecmăniti de bani, iar ei vor rămâne cu Radio Guerrilla. Liviu Mihaiu si Mihai Dobrovolschi trebuie să facă radio si vor face. Nu mă interesează Ponta si Hrebenciuc, eu îi recunosc ca valori incontestabile pe Liviu Mihaiu si Mihai Dobrovolschi. Atâta timp cât eu voi ocupa un loc în CNA, ei vor putea face radio”, a declarat Laura Georgescu, membru important al Consiliului.

Speram ca aceste „contra-minuni” sa nu aiba loc si ca Radio Guerrilla sa-si continue fara probleme activitatea! Se pare ca pana la solutionarea problemei, radioul va putea fi accesat online.

UPDATE:

Reactia Radio Guerrilla:


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*