In cadrul Dark Bombastic Evening 3, ideea organizatorilor de a crea un spatiu de confluenta a artelor l-a adus, alaturi de muzicienii invitati, pe Costin Chioreanu. Mai toata lumea metal din Romania il cunoaste pe „13” si ii admira, discuta sau contesta copertile. Intre timp Costin colaboreaza si cu artisti de peste hotare. Si totusi, latura lui cea mai personala e in alta parte. Despre expozitia „Where Purgatory Ends” am scris cateva cuvinte in cronica de festival. Am vrut insa si punctul de vedere al artistului.
Ce cauti aici, Costin Chioreanu?
Cred ca am venit aici cautand ceea ce am cautat de cand m-am nascut. Nu spun ca am gasit, ci doar ca am expus niste lucruri care arata cat de mult sunt in cautarea a ceva.
Ai devenit graficianul pe banda rulanta al trupelor romanesti. Aproape ca nu e trupa de la noi care sa nu apeleze la serviciile tale cand scoate un nou album. Totusi, ce vad aici e foarte diferit. Cum explici aceasta diferenta ?
E fix ceea ce sunt eu cu adevarat. Nu voiam sa expun lucrari pe care le-am facut in scop nu neaparat comercial, dar in ideea de a fi coperti sau ceva de acest gen. Lucrarile de aici reprezinta viata mea si cu asta cred ca am spus totul. Chiar vreau ca lumea sa nu ma vada ca pe un realizator de coperti, vreau sa vada un artist plastic care a fost la vremea lui, hai sa nu spunem renegat, dar mai putin suportat de fortele din artele plastice, pentru ca era foarte intunecat. Si nu mi se pare asta un impediment pentru a-ti etala visele, sperantele si felul in care vezi tu lumea.
E prima ta expozitie adevarata?
Nu, e a patra, daca nu ma insel. Dar e intr-adevar prima in care e adevarata mea fata, cea mai intunecata.
Crezi ca publicul de la acest festival e receptiv la ceea ce faci tu aici?
Din ce am vazut, pare a fi. Am incercat si o zona de experiment, cu soundtrack. Ramane la latitudinea fiecaruia sa-si gaseasca intelesurile in aceste lucrari. E ceva destul de clar, as spune. Pentru mine unul sunt momentele cele mai importante ale vietii mele de pana acum si ce am descoperit eu.
In ce te regasesti mai mult, in muzica pe care o faci sau in arta plastica?
Inca nu sunt in stare sa raspund la intrebarea asta. Mi-a mai fost pusa acum vreo zece ani si n-am stiut sa raspund. Iar acum ma aflu in cadrul unei expozitii unde am si grafica si muzica, in acelasi timp. Si sincer, fiind aici alaturi de oamenii cu care am facut coloana sonora, mi-am dat seama ca fara muzica ceva lipseste. In pauza dintre trupele festivalului, cand am dat „play” la muzica, mi-am dat seama ca acum totul e complet.
Portofoliul artistului se poate accesa AICI.
Lasă un comentariu