Dying Fetus: piesa „Second Skin”, parte dintr-un episod South Park

South Park, cel mai controversat serial animat, a ajuns la sezonul 23, iar al doilea episod este… brutal, să zicem, deoarece Stan Marsh și prietenii săi au o formație death metal, Crimson Dawn.

SPOILER ALERT!

La începutul episodului îl avem pe Stan cu o chitară clasică în camera lui, mormăind în timp ce cântă, apoi scriind ceva. Împreună cu trupa lui ajung la târgul de toamnă unde liniștea și ritmurile de banjo sunt întrerupte de „Second Skin” de la Dying Fetus, piesă de pe albumul „Reign Supreme” lansat în 2012.

Alte formații apărute în South Park au fost Korn, Radiohead, Ozzy Osbourne, Rush, Dio, Metallica, Blink-182, Van Halen, The Beatles și altele.

Formația lui Stan nu este singurul plot din episod. Se mai vorbește și despre cum Hollywoodul, în special Disney, își adaptează filmele în funcție de normele din China pentru a puea fi difuzate și acolo, astfel crescând profitul. Crimson Dawn, trupa lui Stan, primește o ofertă pentru biopic, însă ideea nu merge până la capăt din cauza restricțiilor statului chinez.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*