Personaje horror care au inspirat formatii rock

„Traieste dincolo de gratia lui Dumnezeu si rataceste in intuneric deplin”, spune Van Helsing despre vampir in versiunea din 1992 a filmului „Dracula”.

Ei bine, statutul rockului in cultura contemporana nu este mult-diferit de cel al blamatului Nosferatu. Exclusivist, preocupat de cele ascunse, dezaprobat de autoritati, acest gen de muzica este „monstrul” din umbra unei industrii dedicate venerarii cool-ului de suprafata.

Din moment ce se apropie Halloween-ul, am decis sa scriem un material despre legatura dintre „monstruozitatea” rockului  – in viziunea mainstream-ului cultural si social – si cei mai de temut monstri din filmele horror populare.

Mai jos gasesti o lista cu cei mai rock’n’roll monstri din cinematografie. Nu uita sa ne mai semnalezi astfel de „creaturi” in caz ca am omis pe „cineva”.

Contele Orlok

ConteleOrlokCreepy

Nu stiti ce inseamna un film horror adevarat cu vampiri pana cand nu vizionati „Nosferatu” din 1922, al celebrului regizor expresionist F.W. Murnau. In rolul principal este actorul Max Schreck care reuseste prin prestatia sa suprarealista sa dea nastere uneia dintre cele mai sinistre incarnari ale lui Dracula. Se spune ca Schreck chiar s-a crezut vampir pe parcursul filmarilor, terorizandu-i pe colegii de platou cu purtarea sa excentrica. Pentru a avea experienta completa, va sugeram sa vizionati filmul mut cu o coloana sonora formata din cele mai infricosatoare melodii doom-metal.

Dracula

Dracula

Bela Lugosi este o figura cult pentru fanii clasicului film „Dracula” lansat in 1931 si considerat stalpul genului. Palid, cu par negru ca abanosul si un outfit care ar face cinste frontmanului unei trupe Goth, Lugosi creeaza un personaj nemuritor.

Vampira

Vampira

Asemanarea cu Anne Nurmi din formatia Lacrimosa este izbitoare. Mai mult, coincidentele nu se opresc aici. Pe actrita americana care o interpreteaza pe celebra Vampira din filmul cult „Plan 9 From Outer Space”, o chema, de fapt, Maila Nurmi, si era de origine finlandeza.

Fantoma de la Opera

ChaneyPhantomoftheOpera

Stergeti-va din minte varianta siropoasa a filmului care il are ca protagonist pe Gerard Butler in rolul Fantomei. Ne intoarcem in 1925 cand Fantoma era o creatura infricosatoare, interpretata de Lon Chaney. „The Phatom” este o fiinta hidoasa care bantuie catacombele operei din Paris si se indragosteste de Christine, pe care vrea sa o transforme in cea mai mare interpreta din lume. Monstrul este un foarte talentat muzician si ni l-am putea inchipui lesne in pielea unui artist contemporan ca Pape Emeritus din Ghost, inspirat, in parte, tocmai de Fantoma de la Opera.

Pinhead

Pinhead

Personajul negativ principal din seria „Hellraiser” s-a nascut om dar, dupa ce l-a izgonit pe Dumnezeu din viata sa, a fost blestemat sa devina sinistra creatura ucigasa cu ace infipte in chip. O versiune a celebrului personaj apare si pe coperta celui de-al saselea album de studio semnat de formatia germana de gothic-metal L’Ame Immortelle. „Gezeiten” (2004) este impodobit cu doi pinheads – un el si o ea – care incearca sa se sarute, simbol al cruzimii iubirii.

Elvira

ElviraMistress

Elvira este o vrajitoare cat se poate de rock’n’roll care se naste gata machiata cu ceva ce arata ca o varianta indulcita a corpsepaint-ului black metalistilor. Filmul din 1988 in care apare personajul se numeste „Elvira, Mistress Of the Dark” si este o productie cult a genului horror-comedy.

Frankenstein

Frankenstein

Asemenea unei chitare, si Frankenstein, monstrul creat de geniul medical Victor Frankenstein, din filmul omonim lansat in 1931, este adus la viata de electricitate! Frankenstein este cel mai induiosator monstru din istorie tocmai pentru ca, in esenta, el este o creatura inocenta care vrea sa faca bine. Cu toate acestea, este inteles gresit de catre semenii sai din cauza infatisarii monstruoase. Victima a superficialitatii si a prejudecatilor, Frankenstein are o soarta ingrata.

 Pumpkinhead

Pumpkinhead

Un baietel este ucis de catre un grup de tineri iresponsabili iar tatal sau se razbuna pe acestia apeland la ajutorul unei vrajitoare. Aceasta invoca un demon care este adus la viata prin combinarea unui dovleac cu trupul copilului. Rezultatul? O creatura de-a dreptul hidoasa, care, insa, si-ar gasi cu siguranta locul in formatiile Gwar sau Lordi. „Pumpkinhead” a avut premiera in 1988 si este un clasic al genului horror.

Pyramid Head

Pyramid Head copy

„Silent Hill” din 2006 este foarte infricosator si fara „Pyramid Head”, un monstru urias format din bucati de carne cusute unele de altele. Pyramid Head are rolul de justitiar si isi pedepseste victimele jupuindu-le. Pe cap poarta o piramida din metal, care ii striveste trupul.

The Creeper

Creeper2

Filmul „Jeepers Creepers” a fost lansat in 2001 dar a devenit rapid o productie cult. In rolul principal il intalnim pe „The Creeper”, jumatate-extraterestru, jumatate-demon, care se trezeste din somn in fiecare a 23-a primavara. Timp de 23 de zile el vaneaza oamenii al caror miros ii place in mod deosebit si se impodobeste cu bucati din trupurile acestora.

Pennywise The Dancing Clown

Pennywise

Aveti probleme serioase cu clovnii? Va e frica de ei si vi-i imaginati ridicandu-se din scurgerea din cada? Asta pentru ca, probabil, ati vazut filmul „It”, inspirat de operele lui Stephen King. Pennywise, Clovnul Dansator, este unul dintre personajele acestor productii. El este, de fapt, o creatura demonica extrem de hidoasa, cu dinti ascutiti si galbeni.

Emmett

Emmett

Din aceeasi categorie ca Pennywise, si Emmett este un clovn diabolic, pe jumatate zombie. El apare in filmul „Scary Or Die” si este rezultatul transformarii unui tanar, fan al muzicii rock, intr-un clovn mancator de carne de om, ca urmare a muscaturii primite de la un alt clovn malefic.

Imhotep

Imhotep

Foarte multe formatii metal au scris cantece despre marii egipteni, asa ca nu este de mirare ca insusi Imhotep a devenit sursa de inspiratie. El apare sub forma de mumie in clasicul film horror „The Mummy” din 1932.

Fetita din „The Ring”

Samara ring

Copila care apare in sinistrul film „The Ring” este clar un monstrulet emo, care isi tine mereu parul pe chip. Povestea Samarei Morgan nu este deloc comica, din pacate. Ea a fost aruncata in fantana de mama sa, care a lasat-o sa se chinuie timp de 7 zile, pana cand fetita a murit. Caseta blestemata din film este rezultatul suferintei ei.

Freddy Krueger

FreddyKKK

Pe coloana sonora a filmului „Cosmar pe Strada Ulmilor” apar o multime de piese rock. Freddy Krueger, personajul principal din productie, este, asadar, un monstru cat se poate de „dur”. Freddy ucide pe piesa „Dream Warriors” a celor de la Dokken, iar imaginea sa de frizer diabolic este foarte iubita de cultura muzicii grele.

Asteptam si sugestiile voastre referitoare la monstri rock’n’roll sau pur si simplu cool.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*