Joey Jordison, tobosarul formatiei Slipknot, a starnit interestul lumii metal atunci cand a anuntat ca lucreaza la un proiect secundar numit SCAR THE MARTYR.
Numele era rezonant si la fel si componenta. Instrumentistii sunt alesi pe spranceana: Chris Vrenna de la Nine Inch Nails la clape, Kris Norris de la Darkest Hour la chitara, impreuna cu Jed Simon de la Zimmer’s Hole si Jordison insusi in rol de multi-instrumentist – tobe, percutie, chitara si bas.
Line-up-ul de turneu difera putin. Basul este preluat de Kyle Konkiel si Joey Blush se ocupa de clape. Cat despre vocalist, acesta a fost ales in functie de un criteriu bizar – sa nu fie faimos.
De ce? Pentru ca Jordison nu voia ca noua sa trupa sa fie etichetata drept un „supergrup”. Cu toate acestea, Henry Derek, tanarul solist al trupei, promite sa devina un nume importat in viitor.
Din punct de vedere al genului abordat, avem de-a face cu un amestec eclectic. Intalnim influente din heavy-metal, metal industrial, metal alternativ dar si niste metalcore. Rezultatul este un stil dur dar melodios si plin de carlige.
Compozitiile sunt „catchy” si atrag ascultatorul prin refrene usor de retinut si linii melodice placute. Nesurprinzator, materialul sta cel mai bine la sectiunea ritmica. Dura, fluenta, produsa exceptional, aceasta atrage instant. Chitarele sunt, de asemenea, un highlight al discului. Acestea sunt minimaliste dar au o greutate specifica.
Chris Vrenna isi aduce nota personala prin clapele atmosferice, de inspiratie industriala. „Touch”-ul artistului reprezinta inca un punct forte al materialului. Compozitional, piesele sunt foarte curate si au structuri precise, ceea ce poate fi considerat un atu.
Productia urmareste sa creeze o atmosfera incarcata si plina de „vana”. Este de apreciat faptul ca albumul contine cantece diverse: avem melodii mai lente ca „White Nights In a Day Room”, un imn melancolic numai bun sa faca parte din coloana sonora a unui film „dark” si „industrial” ca „The Crow”, de exemplu. Exista insa si piese ca „Blood Host”, „Dark Ages”, „Mind’s Eye” sau „Effigy Unknown” care pur si simplu il „dinamiteaza” pe ascultator.
Henry Derek merita admiratie pentru ca face o treaba exceptionala. Artistul trece cu usurinta de la vocea harsh la cea clean si este capabil de registre foarte „emotionale”, transmitand cu expresivitate mesajul pieselor. Uneori, insa, vocea este prea procesata.
Desi pe alocuri se mai simt manierisme preluate din Slipknot, acestea nu sunt deranjante si nu compromit valoarea independenta a trupei Scar the Martyr. Albumul este cam lung – contine 14 piese si risca sa plictiseasca pe alocuri.
In mod clar acest discul de debut al trupei americane este de ascultat de catre fanii unor trupe ca Five Finger Death Punch, Slipknot, Killswitch Engage, Bullet for My Valentine si nu numai.
Lasă un comentariu