Secret Society si The Jagers concerteaza pe 22 martie in Club Fabrica

144 vizualizări

“Secret Society” și “The Jagers” anunță un concert pe data de 22 martie în club Fabrica. Dupa ce au împărțit aceeași scenă în cadrul concursului „Ce se intampla rockere?” din Club B52, trupele bucureștene “Secret Society” și “The Jagers” revin cu un concert în luna martie pentru toti iubitorii rock-ului alternativ și hard rock-ului.

Anul 2014 a reprezentat un adevărat succes pentru formația “Secret Society” care, pe lânga numeroasele concerte susținute în cluburi bucureștene, a lansat primul material discografic intitulat „So It Begins”.

Trupa a fost înființată în primăvara anului 2010 și s-a remarcat de la început printr-un amestec inedit de stiluri. În compozitiile Secret Society se regăsesc influențe din arta unor legende rock ca Deep Purple, Pink Floyd, Eagels, Bon Jovi și Guns N’ Roses, potențate de originalitatea formației care iese în evidență prin melodicitatea aparte a pieselor. Componența Secret Society: Andrei Manea – voce/chitară Vlad Mureșan – chitară Cătă Ungureanu – bas Victor „Rammy” Vrabete – tobe Romeo Cividino – clape

„The Jagers” este visul îndrăzneț al unor prieteni, care s-a nascut în vara lui 2010, într-o încăpere a “Școlii de Rock”.

La scurt timp după, formația a urcat prima dată pe scena și a caștigat Jack Daniel’s Music Club Awards, o competiție de trupe amatoare. Cei cinci muzicieni amatori, dar melomani profesioniști (Vlad – voce, George – tobe, Cristiana – chitară ritm, Paul – chitară solo, Oku – bas) cântă coveruri si creații proprii din zona rock-ului alternativ. Intrarea se face începand cu ora 19:00 și este în valoare de 10 lei.

Sursa: Comunicat de presa


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*