Toamna asta trupa byron promoveaza in cinematografele din toata tara filmul „Barbati misto”

În data de 7 noiembrie va avea loc premiera comediei Bărbați Mișto în cinematografele din întreaga țară. Filmul este o producție Irlanda/UK, iar regia este semnată de John Butler. Este primul titlu distribuit de compania Freealize în cinematografe.

Campania de promovare este atipică și are la bază umanitatea, inovația și dorința de a transmite emoție. Principalii susținători ai filmului sunt membrii trupei byron care vor face un turneu de promovare a acestui titlu în câteva dintre orașele în cinematografele carora va fi programat filmul.

„Bărbaţi Mişto e un film care ne-a plăcut tare mult; un film despre prietenie, în primul rând, cu un ton fermecător şi un umor savuros. Ne bucurăm să luăm parte la promovarea acestuia aşa cum ştim noi cel mai bine, cântând, şi abia aşteptăm să ne revedem la concerte şi să râdem împreună în sala de cinema!”, spun cei de la byron.

„Suntem extrem de entuziasmați că trupa byron a fost alături de noi din prima clipă în campania de promovare a filmului, muzica lor transmite exact mesajul pe care ni-l dorim, iar publicul lor este extrem de cald, curios și deschis la nou.”, spune fondatorul Freealize, Ileana Cecanu.

Din distribuția filmului fac parte actorii: Andrew Scott, Hugh O’Conor, Peter McDonald, Brian Gleeson, Andrew Bennett, Michael Legge și Amy Huberman.

Poster Oficial Barbati Misto

Sinopsis

Un viitor mire, acceptă, fără prea multă tragere de inimă, să petreacă un week-end al burlacilor cu prietenii săi, în aer liber, undeva în partea de vest a Irlandei. Spre disperarea lor, ei sunt însoțiți de fratele imprevizibil al miresei, un mascul alfa cunoscut sub numele de „Bormașină”, a cărui personalitate explozivă și leadership haotic îi poartă pe toți într-o aventură de neuitat.

Este un film despre prietenie, dragoste, curaj, regăsirea de sine și…hituri U2, presărat din plin cu umor de replică, de situație, de caractere sau absurd. Este o comedie perfectă cu #bărbațimișto îndrăgostiți sau în căutare de #femeimișto, care dezvăluie adevăruri din viețile și sufletele unor oameni pe care e foarte ușor să îi iubești și ți-e drag să îi descoperi așa cum sunt.

Intr-un interviu recent, realizat special pentru publicul din România, Peter Mc Donald spunea despre Bărbați Mișto:„Este un film care îți transmite că totul va fi OK. Este un film care te va face să te simți bine; este o călătorie spre lumina de la capătul tunelulu și am simțit că este momentul să facem un asemenea film. Pe de o parte veți regăsi scene specifice filmelor despre petrecerile burlacilor și, pe de altă parte, are narațiunea emoțională a unui alt tip de film. Am vrut să realizăm un film în care să unim cele două trăsături.”

Campania este concepută și implementată de Freealize în parteneriat cu Antz, Good Hands,  Partnership for Arts, Cinewerkstatt și se bucură de participarea extraordinară a distribuitorului german Drei-Freunde.

Parteneri: Radio Zu, Cinemagia.ro, Cinematique, Zile și Nopți, filmreporter.ro, Cinemarx.ro, Cinefan.ro, Cărturești, French Revolution, Bier Hof Bucharest.

Comunitate: https://www.facebook.com/barbatimisto

byron:

Dan Byron – voce, chitara, flaut

6fingers – clape, chitara, voce

Laszlo Demeter – bass

Dan Georgescu – tobe

Web: http://byronmusic.ro

Facebook: http://fb.com/byronmusic

Youtube: http://youtube.com/byronvideos

Sursa: Comunicat de presa


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*