Unearth lansează noul single, The Wretched The Ruinous

Unearth
Unearth

Unearth a lansat un nou single, numit The Wretched; The Ruinous. Piesa, care a avut premiera la nivel mondial pe 23 ianuarie, a fost înregistrată cu renumitul producător/inginer Will Putney.

Solistul, Trevor Phipps explică: „The Wretched; The Ruinous este un rezumat al viitorului nostru album. În mare, este reprezentativă muzical și liric, deoarece prezintă la maxim agresivitatea, puterea, melodicitatea, energia și întunericul. Tematic, acest single pune întreaga vină pentru distrugerea planetei noastre și extincția în masă a milioane de specii asupra omului. Tot el este vinovat pentru foarte probabila eradicare a indivizilor umani din cauza neglijenței noastre ce-a provocat criza climatică.

„Primul videoclip pentru noul album a fost filmat într-unul dintre locurile noastre preferate de turneu, Tokyo, Japonia. Energia brută din mulțime a fost surprinsă de talentatul Seidai Takekoshi și directorii suplimentari Seijito Nishimi și Ryo Minekawa. Au intrat în mulțime, în pit și pe scenă pentru a surprinde în mod corespunzător puterea și emoția provocate de această piesă. Suntem încântați să vă arătăm tot rezultatul final.”

Unearth nu fac niciun compromis când vine vorba de standarde, fiind păstrătorii credinței metalcore-ului american. Este trupa care a rămas fidelă dragostei pentru death metal-ul melodic european, supraalimentat de thrash și hardcore american. Acum, după aproape 25 de ani de carieră în care grupul din Massachusetts a susținut nenumărate concerte și a participat la festivaluri pe șase continente, vânzând sute de mii de discuri și inspirând unele dintre cele mai importante trupe din metalul extrem de astăzi, ei rămân o forță de necontestat.

Pentru Unearth, misiunea este simplă: să continue să fie Unearth.

Trupa declară: „Am format această trupă pentru a face muzică pentru noi, nu încercând să creăm ceva pentru altcineva. De la început, oamenii s-au conectat cu muzica noastră. Și ne-au susținut să mergem mai departe timp de aproape 25 de ani. Așteptăm cu nerăbdare încă 25.”

Phipps adaugă: „Mentalitatea a fost întotdeauna să ne raportăm la Unearth pe termen cât mai lung posibil. Am citat continuu carierele trupelor Cannibal Corpse, Testament, Exodus și Slayer, trupe care au continuat să meargă înainte, fără să-și compromită muzica și să facă turnee intense în toată lumea. Am adoptat această mentalitate devreme și ne-a ținut aproape un sfert de secol. Ne place ceea ce facem și vom continua.”

Alături de Trevor, chitaristul Buz McGrath și basistul Chris O’Toole nu este doar noul chitarist Peter Layman (ex Apiary), care a mai cântat cu Unearth, ci și bateristul Mike Justian. „Performanța live și prezența lui Mike sunt de neegalat și nu am putea fi mai fericiți să-l avem înapoi cu noi”, afirmă Trevor.

Unearth– lineup de înregistrări:
Trevor Phipps– voce
Buz McGrath– chitare
Chris O’Toole– bas
Nick Pierce– tobe


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*