La inceputul acestei luni, in data de 9, trupa progressive Anathema a lansat cel mai proaspat material, Distant Sattelites, sub patronajul labelului Kscope. Suntem convinsi de faptul ca fanii au asteptat cu sufletul la gura sa vada incotro se indreapta indragitul proiect britanic format din Vincent Cavanagh (chitara acustica si ritmica, clape si voce), Danny Cavanagh (chitara lead, clape si voce), Jamie Cavanagh (bass), John Douglas (clape si percutie), Lee Douglas (voce) si Daniel Cardoso (baterie).
Iar acum a sosit momentul sa deslusim tainele Distant Sattelites.
Incepand cu albumul acustic Hindsight (2008), grupul Anathema a inceput sa se elibereze de atmosfera intunecata specifica subgenului doom, ramanand insa fidel crezului emotional abordat prin intermediul mesajului transmis. In anul 2012, acestia au atins punctul culminant al noii lor identitati muzicale odata cu albumul Weather Systems, piese precum “Untouchable” si “The Storm Before the Calm” reveland un sunet total diferit fata de origini, cameleonic, de-a dreptul progresiv.
Distant Sattelites nu se abate de la drumul experimental pe care Anathema il strabate in prezent, devenind o continuare fireasca a materialului Weather Systems, in care motivele poetice incarcate de emotie – exprimate in mod incantator de catre duoul Vincent-Lee – se impletesc cu elemente simfonice si, pe alocuri, electronice.
In timp ce Weather Systems este o lucrare plina si dinamica, Distant Sattelites ofera o abordare mai statica a lucrurilor, lucru ce releva legaturile trupei cu subgenul post-punk. Chiar daca, dintr-o perspectiva pur compozitionala, piesele de pe Distant Sattelites sunt usor de intuit sau au o dinamica noua, acestea raman lafel de inradacinate in natura Anathema. Pana la urma, profunzimea muzicii celor de la Anathema nu provine din compozitie, ci din maniera superba prin care trupetii ne-o prezinta.
Din punct de vedere muzical, pe Distant Sattelites instrumentele cu corzi se revarsa peste sunetul stralucitor al chitarelor si peste motive de pian memorabile. La anumite intervale, intra in scena secvente electronice care de aceasta data nu sunt atat de distopice precum cele din piesele “The Storm Before the Calm” (Weather Systems) sau “Closer” (A Natural Disaster). Se mai observa si urme ale fostei grandori gotice din trecutul trupei, insa produsul final pe care Distant Sattelites ni-l ofera este mult prea finisat ca sa riste regresul la origini.
Referitor la aspectul vocal, desi Vincent si Danny sunt niste cantareti extrem de competenti, avand fiecare un timbru unic, Lee ramane vedeta care, prin intermediul vocii sale care te bantuie, ofera stralucire trupei si personifica cel mai bine noul crez stilistic al trupei. Cei trei, impreuna, creaza o mare varietate sonica pe parcursul albumului.
Lafel ca si predecesorul sau, albumul Distant Sattelites se deschide cu o piesa lunga, mai exact cu primele sale doua parti – “The Lost Song Part 1 & 2”. Muzical, prima parte este construita pe stilul crescendo, care se va diminua odata cu contopirea in ce-a de-a doua parte, care continua povestea intr-o maniera ce se bazeaza pe corespondenta sa din Weather Systems – “Untouchable Part 2”. Din punct de vedere liric, este evocat motivul iubirii ca sentiment superior, cel mai bine exprimat prin intermediul versurilor: “For you’re mine/ And I’m yours/ For life/ For life/ The fear is just an illusion”
„Dusk (Dark Is Descending)” continua ideea din intro, amintind de structura pieselor „The Gathering of the Clouds” si „Lightning Song”, ambele de pe Weather Systems, acum, cu o vibratie ciudatica la chitara si vocea feminina lafel de bizara. Se simte o adiere orientala in compozitia de chitara, in timp ce versurile coboara negura: „Lift my mind to the light because I’m frozen/ Lift my eyes to the sky because I’m searching”.
Mai departe, „Ariel” devine un cantec pe pian ce se bazeaza pe vocalul lui Lee. Pe masura ce avansam in piesa insa, aceasta creste in mod dinamic, orchestratia infloreste si devine mai plina, iar fratii Cavanagh adauga o serie de armonii vocale, fara a stirbi insa atentia care inca se focuseaza pe vocea solistei si pe sunetul de pian. „I found you/ In the dark”.
Ajunsi la jumatatea albumului, intalnim si a treia parte din „The Lost Song”, care este si cea mai buna dintre ele. Melancolia devine greu de suportat, iar ritmul post-punk – cel mai pregnant pe linia de bas – catalizeaza transmiterea acestei emotii si, de asemenea, confera potential dansabil piesei. Vincent si Lee ne spun ca „This love, is our God/ Our need, how far,/ Life, for a dream/ Find truth in dream/ Our home , Our home , Our home/ Hold on!”
„Anathema”, prima piesa autonumita din istoria trupei, isi trage frumusetea din soloul lung de chitara – care ocupa aproape o patrime din piesa – si din ecourile ce exprima melancolie si durerea sufletului. Ar putea reprezenta chiar partea a patra a „The Lost Song” deoarece continua aceleasi idei poetice, intr-o maniera mai sumbra insa.
Pe masura ce avansam in explorarea albumului, ies la iveala din ce in ce mai multe elemente electronice avand puteri revelatoare insemnate. Piese precum „You’re Not Alone” si „Distant Sattelites” sunt accentuate de catre loop-uri statice si bine definite.
„You’re Not Alone” este un cantec foarte repetitiv, de la structura muzicala pana la cea a versurilor. Piesa este in principal electronica, chiar dand intr-o nota DnB light, cu exceptia unei interventii de chitara mai hard undeva, la jumateatea acesteia. Vocalul masculin, precum si intreaga atmosfera a piesei, este sintetizata in aceiasi maniera precum vechea piesa „Closer”. Lafel de „electronica” va fi si piesa „Distant Sattelites.”
In final, „Firelight” – o piesa instrumentala alcatuita in principal din clape si sintetizator – joaca rolul unei pauze de respiro, iar electronica „Take Shelter” incheie albumul cu o suita de coarde si un mesaj compus despre dragoste si libertate: „Timeless we are/ Children running/ Through…/ I lost myself in you/ Found myself in truth.”
In timp ce am incercat sa identific virtutiile pe care Distant Sattelites le ofera, inafara de atmosfera experimentala si doua-trei piese mai interesante, nu am fost prea tare impresionata – de aici si nota de 8.5. Nu m-a prins in mreje, asa cum a facut-o Weather Systems. Asta nu inseamna ca acest album nu va fi indelung ascultat si apreciat, ci doar ca nu se ridica la asteptarile exigente ale unui fan inrait Anathema. Putem gasi confort in lucrurile familiare, cu care ne-am obisnuit, insa intrebarea care se ridica este: in ce punct familiarul devine plictisitor? De bine sau de rau, cei de la Anathema si-au setat un obiectiv inalt si sunt sigura ca vor „salva” situatia acestui album, livrandu-l in cadrul concertelor mult mai bine decat au facut-o in studio.
Ce spuneti, va place noul material al britanicilor?
Setlist:
01. The Lost Song Part 1
02. The Lost Song Part 2
03. Dusk (Dark Is Descending)
04. Ariel
05. The Lost Song Part 3
06. Anathema
07. You’re Not Alone
08. Firelight
09. Distant Satellites
10. Take Shelter
Lasă un comentariu