Dan Donegan (Disturbed): „Piesa A Reason To Fight a fost adăugată pe ultima sută de metri”

Într-o discuție cu Rock 100.5 The KATT, chitaristul formației Disturbed vorbește despre povestea din spatele piesei „A Reason To Fight”, al doilea single de pe ultimul album „Evolution”, lansat în octombrie 2018.

Piesa abordează depresia și dependența, fiind în mare parte despre oameni foarte talentați și adorați care au plecat dintre noi mult prea devreme. „Când discutam despre ce subiecte vrem să abordăm în piesele noi, ne-am pus inima pe tavă,” spune Dan Donegan. „Știam că o să fie totul foarte personal, din moment ce toți avem membrii ai familiei sau prieteni care s-au confruntat cu depresia și dependența. O cântăm la fiecare concert și vedem un puști sau un bărbat în toată firea cum se face praf în moshpit la piesa dinainte, iar apoi lăcrimează pentru că se regăsește în versuri.”

„A Reason To Fight” e o piesă adăugată pe ultima sută albumului „Evolution”, nefiind gata la timp, iar Dan n-a vrut să meargă cu ea nefinisată. Când se pregăteau să strângă totul din studio și să plece, Dan a început să cânte intro-ul piesei, iar David Draiman i-a zis să nu se oprească. „Totul începuse să se lege, iar el a avut o melodie pentru asta imediat și am făcut o prioritate din piesă.”

În acea zi, băieții au avut cu ei un cameraman care a surprins momentul când „A Reason To Fight” a prins formă. Videoclipul încă nu este public, dar Dan susține că există.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*