Putine lucruri sunt la fel de flatante pentru un muzician ca acordarea statutului de „formatie-cult” grupului sau de rock. Cu toate acestea, trupele de acest gen se confrunta cu anumite probleme specifice.
Una dintre acestea – poate cea mai importanta – ar fi incidenta crescuta a repetitivitatii. In general, o formatie devine „cult” atunci cand impune un gen, sau un subgen extrem de personal si recognoscibil, care se distinge de creatiile altora.
Deseori, tocmai pentru a se mentine in zona „cult” o trupa de acest gen va avea tendinta de a-si copia creatiile de la o lansare la alta, chiar si involuntar.
Problemele si riscurile devin si mai serioase atunci cand o asemenea formatie se hotaraste sa revina cu un efort discografic proaspat dupa 17 ani de pauza. Asteptarile – si temerile – fanilor sunt mixte: unii vor ceva nou si stralucitor, altii isi doresc vechile sonoritati, „updatate” pentru a fi actuale.
O singura dorinta este comuna – aceea ca sufletele ascultatorilor sa fie inaltate de noul material discografic.
MAZZY STAR, celebra formatie americana care a lansat hitul „Fade Into You”, s-a decis sa rupa linistea si sa se intoarca in industria muzicala dupa aproape doua decenii de absenta din peisajul sonor. Chitaristul acesteia, David Roback, a declarat ca, in ciuda linistii, trupa nu a incetat niciodata sa compuna muzica noua si sa cante.
Chiar si asa, noul album al maestrilor rockului acustic, intitulat „Seasons Of Your Day”, nu reuseste sa livreze acel moment de magie pe care fanii l-ar astepta dupa o absenta atat de indelungata a grupului lor favorit.
Nu se poate spune ca materialul este prost. Acesta contine cateva piese remarcabile: „Common Burn”, „Seasons Of Your Day”, „California” si „Flying Low”. Cu toate acestea, el nu iese in evidenta asa cum ar trebui sa o faca un comeback. Dimpotriva.
Cuminte, somnoros, melancolic si lipsit parca de vlaga, noul album al trupei pare o varianta diluata a aparitiilor precedente: „She Hangs Brightly”, „So Tonight That I Might See” si „Among My Swan”.
De la „disparitia” lui Mazzy Star de pe piata muzicala, au aparut sute de formatii care se ghideaza dupa reteta componistica a fostilor regi: chitare acustice alunecoase, orchestratie la minim, vocea in prim plan si multa melancolie presarata deasupra. Astfel, un ascultator nou nu ar gasi ceva cu adevarat notabil in MS, iar un admirator vechi ar intalni aceiasi „tropi” sonici si aceleasi manierisme.
La nivel de „feeling”, insa, discul transmite o emotie calda, de o tristete dulce, specifica trupei americane. Mediul pentru acest sentiment este vocea seducatoare si „fumurie” a solistei Hope Sandoval, detinatoarea unui timbru unic. Glasul ei s-a pastrat intact, dar a devenit mai eteric, mai greu de prins.
Materialul este numai bun sa fie ascultat intr-o seara intunecata de iarna, cand ninge bogat iar sufletul este incarcat cu visuri imposibil de implinit.
Lasand romantismul deoparte, vorbim despre productie, care este impecabila pentru aceasta „specie” de muzica.
Materialul nu are „suisuri” si „coborasuri” si nu iese cu nimic in evidenta. Este o lansare cam „obosita” si blazata, fara momente de intaltare care sa o scoata din anonimat.
Chiar si asa, merita o ascultare de dragul vremurilor bune. Mazzy Star se face vinovata de pacatele trupelor-cult – autoreferentialitatea exagerata si repetitivitatea.
Lasă un comentariu