Artillery, Mass Cremation, Damage Case/ 15.02.2014, Club Fabrica, Bucuresti

241 vizualizări

Cum un palavragiu cu aere de formator de opinie, cultură de MTV și bani de la corporații care otrăvesc mediul s-a grăbit zilele trecute să-i numească frustrați pe toți cei care nu sărbătoresc Valentine’s Day, ne-am adunat așa, între noi, frustrații, chiar a doua zi după pseudo-sărbătoarea de import, să ne vărsăm frustrarea pe sonorități thrash. Pentru că nimic nu e un antidot mai bun pentru kitsch-ul unui comerț libidinos decât niște riff-uri pe cinste. Deci, Fabrica, iată-ne!

Perceput ca o datorie de onoare a Romanian Thrash Metal Club față de iubitorii de sonorități extreme, concertul Artillery este de fapt o reprogramare, dar în același timp un bun prilej pentru o seară muzicală extremă. Deschiderea o fac tinerii noștri compatrioți de la Damage Case, o trupă underground de-a dreptul, greu de găsit până și pe internet.

Fără ifose și introduceri, băieții pornesc, destul de punctuali, traforajul. OK, partea vocală a primei piese amintește pe alocuri cam tare de „Hell Awaits”, iar chitara ritmică se face vinovată de inexactități care îl încurcă și pe coechipierul responsabil cu solo-urile. Trupa e la început, e doar în deschidere, ne spunem că putem trece peste. Peste Damage Caseînsă nu treci chiar cu una, cu două. Pentru că oamenii chiar fac cu pasiune acest thrash destul de old-school, dar nu lipsit de imaginație.

Damage Case

Vocea – care, pe lângă influențele Slayer, amintește pe alocuri și de Steve Souza – scandează pregnant, cu efect, bine articulat. Piesele, departe de a fi inovatoare, nu cad însă nici în monotonie. Se creează un echilibru între riff-uri, break-uri și tempo-uri, care dă un contur atrăgător acestui thrash pur și dur. Da, băieții ăștia chiar au ceva, iar publicul simte asta fără greș și îi acoperă cu urale după prima piesă. Iar chitara solo nu sună deloc rău: e în stil, căruia îi aduce un pic de strălucire și dinamism. Inexactitățile de coordonare diluează din impactul trupei, lucru care nu se schimbă nici când, pentru o piesă, basistul (în același timp solist vocal) face schimb de instrumente cu chitaristul ritmic.

Totul e salvat în parte de un baterist care, chiar dacă mai are de învățat, nu e lipsit de vână, imaginație și un entuziasm debordant. Damage Casenu e o revelație și poate că nici nu e cazul să fie: un nume se clădește prin muncă grea, perseverență și talent. Pe cel din urmă mi se pare că băieții îl au. Până și un bătrân cârcotaș ca mine reușește să se simtă bine pe aceste cântece thrash. Publicul simte filonul și îl încurajează frenetic. Avem ceva, de văzut încotro va merge.

Mass Cremation

Tot din underground vin și vecinii noștri bulgari de la Mass Cremation, dar însoțiți de o mini-legiune de fani înflăcărați, cu steagul din dotare la ei. Un trio clasic, dar, trebuie să spun, departe de a impresiona. Oamenii nu cântă, ca să-l citez pe Andrei Pleșu, nici așa, nici altminteri. Adică sunt corecți, relativ închegați și în șabloanele stilistice. Dar cred că am mai auzit zeci, dacă nu sute de trupe la fel.

Ansamblul muzical e monoton, structurile previzibile, piesele asemănătoare între ele. Punctul pozitiv e reprezentat de vocea brută, un pic zgâriată, amintind puțin de Asphyx. Acesta e probabil motivul pentru care Mass Cremation face și un cover după olandezi, „Deathhammer”. Altfel, atmosfera e plăcută. Pogo-ul început la Damage Case se extinde, se face crowd surfing și avem parte de câteva încercări de stage diving. Membrii trupei sunt modești și prietenoși, iar lumea se simte bine – pentru că, să nu fiu înțeles greșit, pentru a te simți bine în parametri thrash, muzica e ok. Nimic mai mult.

Cu stand de materiale promoționale, garderobă și tot tacâmul, clubul Fabrica întâmpină în această seară suficientă lume cât să facă atmosferă și să umple sala până pe la jumătate și nu atât de multă încât să începi să te sufoci. Iar pentru cei care au venit, capul de afiș este o adevărată delectare. Nici pe departe la fel de cunoscuți ca marile nume ale genului, danezii de la Artillery sunt reprezentanții unei esențe selecte de thrash, mai apropiați de Annihilator decât de Exodus sau Slayer, cu trăsătura distinctă a unei voci melodioase păstrată chiar și după schimbările de componență.

De la „Chill My Bones (Burn My Flesh)” extrasă de pe cea mai recentă creație, Artillery uimește prin coordonare, echilibru, balans și melodie. E thrash, dar e mai mult de ascultat decât de sărit, deși nici un pogo nu pare nepotrivit, după cum ne arată băieții din față. Membrii trupei par o poveste de mai multe generații, cu bateristul exact ritmic și uneori extrem de imaginativ și vocea puternică și maleabilă reprezentând aripa tânără a unei artilerii distrugătoare. Se vede că bătrânii stăpâni ai corzilor au crescut cu Judas Priest, și nu după tricoul unuia dintre ei, ci ascultând finalurile melodioase de fraze, excelentele dueluri chitaristice și solo-urile furibund creative.

Artillery

Ei, da, arunc cu epitete, dar trebuia să fiți acolo, ca să aruncați și voi cu entuziasm în aerul îmbâcsit de fum. Și trebuie să pomenesc neapărat și sunetul – clar, echilibrat și la un volum decent. Rara avis, boy! Avem parte de o repriză zdravănă de „By Inheritance” (piesa-titlu, „Don’t Believe”, „7:00 From Tashkent” sau „Khomaniac”), dar nici cu piesele noi Artillery nu stă rău. Dialogul cu publicul e scurt, punctat de momente de umor și la obiect. Iar spectatorii reacționează senzațional, peste așteptări, aș îndrăzni să spun.

Cu numele trupei scandat de nenumărate ori, aplauze, sărituri și dansul sălbatic thrash, cred că cei prezenți îi fac cu adevărat pe danezi să se bucure că au ajuns la noi. Sentiment, de altfel, absolut reciproc. Ieșirile de pe scenă și bis-urile se bucură de aceleași reacții, chiar dacă adesea vin de la niște puști care au în față instrumentiști care le-ar putea fi părinți – și așa și arată. Un concert pe inima multora, mărturie a unei trupe care știe să fie creativă într-un gen pe care îl slujește fidel, refuzând în același timp să se limiteze la clișee. Ce mai e de spus? Aplauze, mulțumim, vă mai așteptăm. Bis!

Vizualizeaza galeriile foto aici.

Foto: Diana Grigoriu


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*