
Nu toți fanii metal sunt fani hip-hop sau rap și invers, dar, în urma acestor întâmplări, e clar că toată lumea e fan Marilyn Manson.
Marilyn Manson a cântat un mini-set de șase piese la festivalul Astroworld Festival din Houston, organizat de rapperul Travis Scott, unde a pus mulțimea în mișcare cu coverul său pentru „Sweet Dreams (Are Made Of This)”:
Pe lângă acest cover, Manson a cântat și „This Is The New Shit”, „Mobscene”, „The Dope Show”, „Antichrist Superstar” și „The Beautiful People”.
Într-un interviu pentru Revolver, Marilyn Manson dezvăluie mai multe detalii legate de noul său album, care momentan nu are un titlu stabilit, dar Manson susține că-l va lansa până la sfârșitul anului, după ce termină turneul „Twins of Evil” alături de Rob Zombie și după ce-și lansasează cartea.
În legătură cu titlul și albumul, Manson spune: „Încă nu m-am gândit, dar cred că e albumul care ar trebui pur și simplu să se numească ‘Marilyn Manson’. Sunt în perioada din viață în care am vrut să spun povești prin intermediul acestui album și e ca un muzeu de ceară al gândurilor mele, un studiu al camerei de groază din capul meu. Tot romantismul și toată speranța pe care o poți avea în lumea asta, aici la Sfârșit unde poate fi un fel diferit de apocalipsă pentru fiecare persoană care ascultă albumul. Am încercat s-o spun prin cuvinte, iar Shooter prin sunete, ca voi să vă puteți auzi toate dorințele, pasiunea și disperarea. Asta e o explicație mai dramatică. Dar chiar e plin de dramă. Nu l-aș compara cu celelalte albume ale mele, dar se aude puțin din fiecare – ca și când aș fi pus totul într-un loc, în sfârșit.”
Pentru acest album, Manson colaborează cu Shooter Jennings, pe care l-a întâlnit când trebuiau să înregistreze ceva pentru serialul „Sons Of Anarchy”, deși n-au mai făcut-o, dar apoi au făcut un cover pentru piesa „Cat People” a lui David Bowie și au stabilit că vor mai lucra împreună, deși a durat ceva până au găsit timp. „Cred că prin noiembrie ne-am văzut și am ascultat niște muzică, iar apoi am descoperit o legătură comună în ‘Diamond Dogs’ a lui Bowie.”
La albumul acesta va lua parte și noul toboșar al lui Manson, Brandon Pretzborn (Black Flag, Doyle, HO99O9). După multă așteptare și multe zvonuri, Manson ni l-a prezentat pe Brandon, un tânăr de 24 de ani din Texas – locuind în prezent în Los Angeles -, pe contul său de twitter.
Me and my drummer Brandon Pertzborn pic.twitter.com/IDcLHeULkF
— Marilyn Manson (@marilynmanson) June 18, 2019
Lasă un comentariu